🛡️

AdBlock detectat

Se pare că folosești un blocator de reclame. Deși site-ul nostru nu afișează reclame, AdBlock-ul poate interfera cu funcționalitatea normală a site-ului.

Pentru o experiență optimă, te rugăm să adaugi iser.ro în lista de excepții a AdBlock-ului tău.

ro en
Patrimoniu · Colecții Științifice

Colecția de BiospeologieInstitutul de Speologie „Emil Racoviță"

Material biologic cavernicol colectat din România și din regiuni exotice ale lumii — o colecție științifică de lucru, de referință pentru cercetarea faunei subterane

12.387
Tuburi în alcool etilic
3.591
Preparate lamă-lamelă
938
Coleoptere pe ac (uscat)
11
Clase de nevertebrate
Prezentare

O colecție de lucru, cu valoare patrimonială

Colecția științifică a Departamentului de Biospeologie și Edafobiologia Carstului este o colecție științifică de lucru (nu o colecție muzeală) și cuprinde atât material biologic exotic — colectat sau donat de cercetătorii ISER sau de colaboratori externi din Cuba, Venezuela, Kenya, Mozambic și din regiunea Palearctică (Turcia, Mallorca, diverse țări europene) — cât și un bogat material biologic colectat din țară.

Colecția însumează un total de 12.387 tuburi cu material conservat în alcool și 3.591 preparate microscopice tip lamă-lamelă, la care se adaugă 438 de specimene troglobionte de coleoptere preparate pe ac.

Materialul conservat aparține a 11 clase de nevertebrate, fiind păstrat fie în stare umedă (alcool etilic), fie sub formă de preparate fixe microscopice tip lamă-lamelă, fie în stare uscată pe ac, în cazul coleopterelor.

Colecția de biospeologie ISER

Material biologic cavernicol conservat în colecția Departamentului de Biospeologie

Repartiția materialului

Grupele taxonomice ale colecției

Repartiția succintă a materialului conservat, în ordine alfabetică, pe grupe taxonomice de nevertebrate.

Acarina

Acarieni cavernicoli conservați în tuburi și preparate microscopice.

75 tuburi + 1.192 lame
Araneae

Păianjeni cavernicoli, conservați în stare umedă în tuburi cu alcool.

584 tuburi
Bathynellida

Crustacee stigobionte de mici dimensiuni din apele freatice și interstițiale.

112 tuburi + 1.927 lame
Chilopoda

Cel mai numeros grup din colecție, cu material extins din peșteri românești.

5.059 tuburi + 385 lame
Collembola

Colembole cavernicole, colectate din numeroase stațiuni carstice.

943 tuburi + 62 lame
Diplura

Hexapode fără ochi, tipice mediului subteran.

139 tuburi
Gasteropoda

Moluște terestre și acvatice cavernicole din colecția ISER.

1.409 tuburi
Isopoda + Diplopoda

Colecție mixtă de izopode și diplopode terestre cavernicole.

2.130 tuburi + 13 lame
Opiliones

Cel mai bine reprezentat grup ca număr de exemplare tip.

1.338 tuburi
Palpigradia

Grup rar de arahnide subterane, conservate exclusiv pe lamă.

12 lame
Coleoptera

Specii troglobionte și troglofile/trogloxene, preparate uscat pe ac.

438 troglobionte + 500 troglofile/trogloxene
Material extern & Colecția „Biospeologica"

Material colectat din afara României, alături de colecția inițiată chiar de Emil Racoviță.

200 tuburi + 459 tuburi „Biospeologica"
Valoare patrimonială deosebită

Exemplarele tip din colecție

De o importanță patrimonială deosebită sunt exemplarele tip din colecție — specimenele după care au fost descrise specii noi pentru știință. Situația exemplarelor tip din colecția ISER este redată mai jos.

Grup Formă conservare Holotypes Allotypes Paratypes Syntypes Neotypes Topotypes Cotypes Total tipuri
Oniscideaumed2215000120
Oniscidealamă/lamelă1012000013
Diplopodaumed5110000016
Coleopterauscat10100215
Collembolalamă/lamelă23022000045
Bathynellacealamă/lamelă1930000325
Gasteropodaumed5065000070
Chilopodalamă/lamelă51000006
Chilopodaumed13355300074
Opilionesumed351610211000164
Acarialamă/lamelă8357000068
Hydracarinalamă/lamelă0000004040
Araneaumed22101309
TOTAL—11831339141344550
Document sursă

Situația obiectelor cu valoare patrimonială

Colecţia ştiinţifică a Departamentului Biospeologie şi Edafobiologia Carstului este o colecţie ştiinţifică de lucru (nu este o colecţie muzeală) şi cuprinde atât material biologic exotic (colectat sau donat de diverşi cercetători ai ISER sau colaboratori externi) din Cuba, Venezuela, Kenya, Mozambic, din regiunea Palearctică (Turcia, Mallorca, diverse ţări europene), cât şi un bogat material biologic colectat din ţară.

Pentru a avea o imagine succintă şi de ansamblu a valorii patrimoniale a materialului ştiinţific conservat în colecţia ISER, menţionăm că aceasta cuprinde specimene conservate în stare umedă (alcool etilic) şi sub formă de preparate fixe microscopice tip lamă-lamelă sau în stare uscată pe ac (Coleoptera), aparţinând a 11 clase de nevertebrate, cu un total de 12.387 de tuburi cu material conservat în alcool şi 3.591 preparate microscopice tip lamă-lamelă, la care se adaugă cele 438 de specimene troglobionte de coleoptere preparate pe ac.

Repartiţia succintă a materialului conservat este următoarea (enumerare în ordine alfabetică):

1) Acarina: 75 tuburi + 1.192 preparate lamă-lamelă
2) Araneae: 584 tuburi
3) Bathynellida: 112 tuburi + 1.927 preparate lamă-lamelă
4) Chilopoda: 5.059 tuburi + 385 lame
5) Collembola: 943 tuburi + 62 lame
6) Diplura: 139 tuburi
7) Gasteropoda: 1.409 tuburi
8) Isopoda + Diplopoda (colecţie mixtă): 2.130 tuburi + 13 lame
9) Opiliones: 1.338 tuburi
10) Palpigradia: 12 lame
11) Coleoptera: 438 preparate uscate (specii troglobionte) + 500 preparate specii troglofile/trogloxene

La acest material se adaugă material biologic colectat din afara României (200 tuburi) şi deosebit de importanta colecţie „Biospeologica", inițiată chiar de către Emil Racoviţă (459 de tuburi cu material troglobiont divers).

De o importanţă patrimonială deosebită sunt exemplarele tip din colecţie (specimene după care s-au descris specii noi pentru ştiinţă).

Vizitați colecțiile ISER

Colecțiile de biospeologie, mineralogie și paleontologie sunt disponibile pentru cercetători și vizitatori la sediul din București.

Lily

Lily

Aici să te ajut! 🦇

Bună! Sunt Lily 🦇, asistentul virtual al Institutului de Speologie "Emil Racoviță"!